5 piese care nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei

Cătălin Botezatu, unul dintre cei mai mari creatori de modă de la noi din țară, a ținut să dea câteva sfaturi pentru româncele noastre. Acesta a vrut să evidențieze care sunt cele mai importante cinci piese pe care orice femeie ar trebui să le aibă în garderoba sa.

Designerul Cătălin Botezatu a susținut că sunt câteva piese vestimentare pe care orice femei ar trebui să le dețină în dressingul ei. Nu doar pentru că sunt niște elemente utile, foarte ușor de purtat și accesorizat, dar și pentru că vor atrage cât mai mulți bărbați.

“Must have-urile din garderoba unei femei sunt rochia neagră, pantalonul şi fustă tip creion, bluza albă şi, obligatoriu, o cămaşă masculină. Cămaşă bărbătească scoate din anonimat orice ţinută şi, în plus, este sexy şi oferă o notă de senzualitate purtătoarei. Femeile ar trebui să ştie că bărbaţii sunt atraşi de această combinaţie vestimentară”, a declarat designerul.

Creatorul de modă a dorit să discute și despre materialele și piesele vestimentare pe care nu ar trebui să le purtăm sub nici o formă pe timp de vară.

“Nu avem voie să purtăm latex vara şi o spun pentru că până acum s-a purtat foarte mult un anume soi din latex. Eu, personal, urăsc latexul şi nu îl recomand. De asemenea, vara trebuie să evităm hainele mulate, materialele din fibre şi orice piesă care ne incorseteaza”, a mai adăugat acesta, conform unica.ro.

Așadar, încercați să optați pentru materiale și croiuri cât mai lejere, care să lase prilej pielii de a respira și care totodată vă vor scoate formele și frumusețea în evidență.

„Vara este, în general, un sezon ofertant din punctul de vedere al modei. Se poartă materialele lejere, vaporoase, se poartă mătasea şi voalul şi materialele imprimate”, a mai spus designerul.

You might also like