A făcut înconjurul lumii pe bicicletă la doar 18 ani. Cine este tânărul care a cucerit lumea

Studentul care s-a decis să călătorească din jur împrejurul lumii se numește Charlie Condell și abia împlinise frumoasa vârstă de 18 ani. Cu toate că abia este la vârsta la care a devenit major, tânărul se poatre mândri cu multe realizări.

Charlie, la doar 18 ani a văzut întreaga lume de pe bicicletă. Tânărul s-a născut în Bristol, Marea Britanie și dintr-un motiv mai puțin obișnuit a luat hotărârea. Dorința lui era să sărbătorească terminarea școlii și a sărbătorit prin pornirea unei călătorii în jurul lumii.

Băiatul a mers pe bicicletă circa 30.000 de kilometri. În acest fel, Charlie a devenit cel mai tânăr ciclist ce a reușit să atingă un astfel de record. Băiatul a dat peste foarte multe momente mai puțin plăcute și a avut nevoie de foarte multă voință pentru a-și duce călătoria la bun sfârșit.

 

Cursa studentului a pornit pe data de 6 iulie, 2018, la doar o zi după ce a terminat examenele finale. Nu a avut o destinație clară, știa doar că vrea să vadă întreaga lume de pe bicicletă. Și asta s-a întâmplat. În opt luni de zile tânărul poate spune cu mâna pe inimă că a străbătut planeta. A vizitat nu mai puțin de 20 de țări din mai multe continente precum Europa, Australia, Asia și SUA.

Inițial, Charlie își propusese să străbată prin Europa doar 10.000 kilometri însă, ulterior, și-a dat seama că poate să meargă mult mai mult de atât și și-a extins călătoria prin toată lumea.

Cu toate astea, în luna octombrie, în momentul în care se afla în Noua Zeelandă, băiatul a avut parte de un moment extrem de neplăcut. Bicicleta de carbon pe care o avea, bagajele și echipamentele pentru camping și ciclism i-au fost furate. Tânărul se odihea într-un hostel atunci când hoții l-au lăsat fără cele necesare.

Ajuns în culmea disperării, Charlie a avut nevoie de sprijinul oamenilor pentru a putea continua. Aceștia s-au mobilizat, i-au oferit acestuia o bicicletă noua și nopți de cazare gratuite.

Tânărul s-a întors cu bine în orașul său natal, Bristol unde a fost stabilit recordul pentru cea mai tânără persoană care face înconjurul lumii pe bicicletă.

 

Sursa: ciao.ro

 

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.