Femeia cu 8 clase ce pretindea a fi ginecolog la Spitalul Ilfov a lovit o jurnalistă și este cercetată sub control judiciar

Raluca Bîrsan, femeia bănuită că a lucrat ca și medic ginecolog fără drept la Spitalul Ilfov, este cercetată sub control judiciar iar fosta ei șefă, Roxana Dragu este și ea anchetată dar în stare de libertate.

Această decizie a fost luată după ce, ieri, polițiștii au făcut percheziții la domiciliile celor două, după care au fost audiate. Raluca Bîrsan nu a dorit să facă declarații și a părut deranjată de prezența camerelor de filmat după ce a ieșit bulversată și foarte grăbită de la audieri pe la miezul nopții. Cea acuzată ca ar fi practicat ilegal medicina, s-a purtat violent cu o jurnalistă la plecare, în fața Secției 9 de Poliție.

„În cauza aflată în cercetarea Secției 9 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, cu privire la anumite activități înregistrate în cadrul Spitalului Judetean Ilfov sunt audiate, la sediul subunității de poliție, doua persoane.

La domiciliile celor două au fost efectuate și percheziții, în urma cărora au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente și sume de bani.

Cercetările sunt continuate de catre Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 și Secția 9 Poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și respectiv, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, a declarat marți, Poliția Capitalei.

Sursa: stiripesurse.ro

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.