Un milion de specii de plante și animale sunt în pericol de dispariție

Conform unui raport fără precedent publicat luni de grupul de experţi ai ONU în domeniul biodiversităţii, circa un milion de specii de animale şi de plante sunt deja în pericol de extincţie, în ritm accelerat, iar natura ce permite omenirii să trăiască este condamnată să îşi continue declinul în lipsa unei „schimbări profunde” a modelelor de producţie şi de consum.

Se prezintă o imagine sumbră a viitorului fiinţelor umane, care depind de natură pentru a bea, a respira, a mânca, a se încălzi sau a se vindeca de anumite boli.

„Suntem pe cale de a eroda chiar fundamentele economiilor noastre, mijloacele noastre de trai, securitatea alimentară, sănătatea şi calitatea vieţii din întreaga lume”, a declarat Robert Watson, preşedintele IPBES.

Dintre cele 8 milioane de specii estimate pe planetă, circa un milion, sunt în pericol de extincţie, din care ”multe vor dispărea în deceniile următoare”. Acest lucru se datoreaza defrişările, agricultura intensivă, pescuitul excesiv, urbanizarea galopantă, mineritul care au făcut ca 75% din mediul înconjurător să fie ”grav afectat” de activităţile umane, la fel şi 66% din mediul marin.

Constatarea este în conformitate cu ceea ce au descris cercetătorii de-a lungul anilor: începutul celei de-a şasea „extincţii în masă” – care nu este menţionată în raport -, prima de care omul este responsabil şi totodată ”prima care poate fi oprită dacă vom acţiona decisiv, acum”, după cum a notat Mark Tercek, preşedintele organizaţiei Nature Conservancy.

„Nu este prea târziu să acţionăm, însă numai dacă începem să o facem acum” şi printr-o „schimbare transformatoare” a societăţii noastre pentru încetinirea „motoarelor” pierderii biodiversităţii ce ameninţă omul cel puţin la fel de mult ca schimbările climatice, a adăugat Robert Watson.

Din fericire, anumite acţiuni pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea avea efecte benefice directe pentru natură, contribuind probabil la ieşirea din acest cerc vicios.

Primul obiectiv: sistemul agroalimentar. Hrănirea a 10 miliarde de oameni în 2050 într-un mod ”durabil” implică transformarea producţiei agricole (agroecologie, o mai bună gestionare a apei), dar şi a obiceiurilor de consum (dietă, gestionarea deşeurilor), se subliniază în raport.

„Salutăm apelul la o schimbarea a regimurilor alimentare, printr-o hrană bazată mai mult pe plante pentru reducerea consumului de carne şi produse lactate, care au efecte negative cunoscute asupra biodiversităţii, schimbărilor climatice şi sănătăţii umane”, a comentat Eric Darier de la Greenpeace.

Omul depinde de natură pentru a trăi, însă este el astfel condamnat la dispariţie? „Probabil că nu” şi cu siguranţă nu pe termen scurt, răspunde unul dintre autorii textului, Josef Settele. Însă „nu vrem doar să supravieţuim. Este chiar miza acestui raport”, a adăugat Eduardo Brundizio, insistând din nou pe „calitatea vieţii”. Calitate care riscă să se deterioreze în continuare pentru cei mai săraci oameni din lume, notează raportul, dar şi pentru zonele locuite de popoarele indigene, extrem de dependente de natură.

sursa digi24.ro

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.