Azamfirei (UMFST Târgu Mureş): A fost respins şi ultimul recurs care a contestat unificarea UMF cu UPM

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat că, recent, a fost respins şi ultimul recurs în procesul în care a fost contestată fuziunea Universităţii de Medicină şi Farmacie cu Universitatea „Petru Maior”, hotărârea instanţei fiind definitivă.

„Anul 2019 a fost un an complicat, cu probleme administrative care au necesitat decizii rapide, pentru că foarte multe mecanisme de funcţionare a trebuit să le adaptăm, astfel încât noua structură creată să nu aibă disfuncţionalităţi majore. Am dorit ca problemele interne apărute, inerente de altfel, să nu afecteze semnificativ activitatea cadrelor didactice şi a studenţilor; am dorit ca să se vadă de la început că decizia de unificare a fost una corectă, controlabilă în derularea ei de către administraţia universităţii şi benefică pentru cât mai mulţi. De-a lungul anului a trebuit însă să facem faţă uneori şi unei reacţii de opoziţie manifestată pe multiple planuri, nu întotdeauna oneste dar pot spune acum, având în spate argumente academice, economice şi juridice că tot ceea ce am făcut noi a fost cu bună credinţă şi într-un cadru legal reconfirmat, a câta oară, de instanţele competente. În urmă cu câteva săptămâni a fost respins şi ultimul recurs, evident nefondat, care a contestat unificarea. Fiecare reconfirmare însă a necesitat…

Continuarea Aici

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.