Cheltuielile cu sănătatea în România au fost în 2017 de 5,2% din PIB

In condiţiile în care media estimată la nivelul UE este de 9,9% din PIB, cheltuielile cu sănătatea în România au fost echivalente cu 5,2% din Produsul Intern Brut în anul 2017, cel mai mic procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Franţa şi Germania sunt „campioane” în UE, cu 11,3% din PIB alocat sănătăţii, urmate de Suedia, cu 11%.
În schimb, în 12 state membre UE, cheltuielile cu sănătatea sunt echivalente cu mai puţin de 7,5% din PIB. Imediat deasupra României se situează Luxemburg (5,5% din PIB), Letonia (6% din PIB), Estonia (6,4% din PIB) şi Lituania (6,5% din PIB).

În raport cu mărimea populaţiei, în 2017 cele mai ridicate cheltuieli cu sănătatea în rândul statelor membre ale Uniunii Europene s-au înregistrat în Suedia (5.200 de euro per locuitor), Danemarca şi Luxemburg ( fiecare cu 5.100 de euro per locuitor), iar cele mai scăzute au fost raportate în România (490 de euro per locuitor) şi Bulgaria (590 de euro per locuitor).

Sursa: Financiarul.ro.

Continuarea Aici

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.