Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a demisionat

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, Silviu Didilescu, şi directorul medical, Claudiu Antal, au demisionat din funcţii, din motive care urmează să fie prezentate public, informaţia fiind confirmată de Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara.

„Managerul şi directorul medical ai SJU Deva şi-au înaintat demisiile. Noua conducere a spitalului va fi stabilită de Ministerul Sănătăţii”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Hunedoara, Lucian Morogan.

Silviu Didilescu nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere.

Sindicatul medicilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva „Medicorum Honorem” a acuzat, luni, conducerea unităţii medicale de „abuzuri” în modul în care ar fi înţeles să gestioneze activitatea instituţiei şi programul de lucru al cadrelor medicale, în contextul epidemiei de COVID-19, solicitând intervenţia miniştrilor Sănătăţii şi Muncii pentru detensionarea situaţiei.

Într-o scrisoare deschisă adresată miniştrilor Nelu Tătaru şi Violeta Alexandru, medicii susţin că după ce spitalul a intrat în carantină, pe 29 martie, personalul medical nu a mai putut părăsi unitatea sanitară, iar SJU Deva ar fi continuat să interneze cazuri noi de bolnavi COVID-19 pozitiv.

Organizaţia sindicală susţine că după testarea medicilor şi delimitarea cazurilor COVID-19 pozitiv, actuala conducere a SJU Deva ar fi putut relua activitatea normală pentru…

Continuarea Aici

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.