Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea Pharmachem Distribuţie de către MedLife

Consiliul Concurenţei a admis tranzacţia prin care MedLife SA va prelua compania Pharmachem Distribuţie SRL, informează autoritatea de concurenţă printr-un comunicat transmis joi AGERPRES.

MedLife desfăşoară activităţi pe piaţa serviciilor medicale private de sănătate şi pe cea a comerţului cu amănuntul de produse farmaceutice în magazine specializate, dar şi în ale domenii, cum ar fi servicii de dezvoltare imobiliară, servicii brokeraj şi asigurări, fabricare de dispozitive şi instrumente medicale şi stomatologice.

Iar, Pharmachem Distribuţie SRL are ca obiect principal de activitate comercializarea cu ridicata a produselor farmaceutice şi parafarmaceutice.

În urma verificărilor, Consiliul Concurenţei a stabilit că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa româƒnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Aşadar, decizia consiliului va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Sursa: News24.ro.

Continuarea Aici

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.