Dotări în cabinetele de medicină şi stomatologice şcolare

Dotări în valoare de peste două milioane de euro au fost realizate în ultimii trei ani în cabinetele de medicină generală şi stomatologice din cadrul unităţilor de învăţământ, informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat de presă transmis luni.

Numărul de medici şi asistenţi din cabinetele stomatologice şcolare a crescut cu 30% faţă de 2016 (de la 227 la 295), iar angajările continuă, în prezent fiind în desfăşurare mai multe concursuri, menţionează municipalitatea.

Preşcolarii, elevii, liceenii şi studenţii din sistemul de învăţământ de stat beneficiază în Capitală de 441 de cabinete de medicină generală şi 157 de cabinete stomatologice şcolare şi universitare.

„Elevii din Bucureşti au acces gratuit la tratamente stomatologice executate la cele mai moderne standarde. În ultimii 3 ani, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a finanţat cu 2,1 milioane de euro (peste 10 milioane de lei) dotările necesare pentru medicina şcolară. Astfel, în prezent, jumătate din cabinetele stomatologice din Bucureşti au unituri noi, iar în majoritatea cabinetelor aparatura nu este mai veche de 10 ani. Investiţiile continuă, de aceea facem apel la şcolile care încă nu au intrat în program să identifice spaţiile necesare pentru ca şi elevii lor să poată beneficia în mod gratuit de condiţii de tratament stomatologic similare cu cele din mediul privat”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

În total, în…

Continuarea Aici

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.