Laboratorul de biologie moleculară, pentru analizele, din Suceava, a devenit funcţional

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava are, începând de marţi, un laborator de biologie moleculară unde vor fi realizate analizele necesare în diagnosticarea infecţiei cu COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă al SJU Suceava remis, marţi, AGERPRES, proiectul a fost realizat de o echipă formată din patru specialişti, un medic primar de medicină de laborator, un chimist, un asistent de laborator – angajaţi ai spitalului, şi un doctor în biologie de la Universitatea ”Ştefan cel Mare” (USV).

Sursa citată precizează că primele teste au fost deja realizate folosind echipamentul de RT-PCR pus la dispoziţie de USV, la iniţiativa prorectorului Mihai Dimian. Donaţiile de echipamente sunt aşteptate în perioada imediat următoare, când capacitatea de lucru va creşte.

”Prioritatea zero a corpului medical al spitalului a fost şi rămâne grija faţă de pacienţi şi dorinţa de a asigura asistenţa medicală la cel mai înalt nivel calitativ la Suceava. Rezultatele sunt cu atât mai impresionante cu cât Suceava este printre cele câteva oraşe care a reuşit să organizeze în timp record un astfel de laborator. Un laborator de biologie moleculară se organizează în câteva luni. Noi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, am reuşit să facem asta într-o săptămână. Suntem la început, presiunea este foarte mare, dar suntem motivaţi să luptăm cu toate resursele pentru a ieşi învingători. Este un pas mic pentru omenire, dar un…

Continuarea Aici

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.