Cele mai căutate orașe pentru vacanța de Pași

Roma, Barcelona, Londra și Istanbul se află pe lista orașelor pe care turiștii românii le-au ales pentru a petrece vacanța de Paște din acest an.
Clasamentul celor mai căutate destinații a cunoscut puține modificări față de anul trecut când capitala Italiei, a Regatului Unit și a regiunii catalane ocupau, de asemenea, locurile fruntașe.

Scăderea interesului pentru Moscova, care în 2018 se află pe locul 4 în top, reprezintă o schimbare importantă de anul acesta. În același timp, alte capitale europene – precum Lisabona și Viena – și-au făcut loc în primele 10 cele mai căutate destinații de Paști pentru români.
Analiza relevă faptul că, în 2019, prețul mediu al zborului dus-întors către cea mai căutată destinație – Roma, este de 120 de euro, cu 27% mai scump față de anul trecut, în vreme ce zborul către Barcelona s-a scumpit cu 43% față de aceeași perioadă a lui 2018, ajungând la 204 euro. Din punct de vedere al zborurilor din Top 10, Barcelona, Amsterdam și Lisabona sunt cele mai scumpe destinații, cu prețuri cuprinse între 196 și 210 euro.

La polul opus, cu cele mai mici prețuri medii ale biletelor de avion, se situează Milano, 99 de euro, și Viena, 102 euro. De fapt, dintre cele mai populare destinații de Paște de anul acesta, Viena este singura care se bucură de scăderi de preț semnificative, comparativ cu anul anterior.

În ierarhia celor mai căutate destinații din punct de vedere al hotelurilor în 2019,…

Continuarea pe News 24

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.