Povestea de viaţă a actriţei Florina Cercel

S-a născut la Piatra Neamţ, a debutat la Galaţi, a jucat timp de şapte ani pe scena teatrului din Timişoara, pentru ca mai apoi destinul să o aducă la Bucureşti, la Teatrul Naţional. În 40 de ani de carieră a interpretat peste 100 de roluri, în teatru şi film. Florina Cercel, care a încetat din viață marți, 30 iulie 2019, la 76 de ani, mărturisea, într-un interviu acordat Digi24 în 2013, că profesia a fost alinarea ei, în cele mai grele momente.
Florina Cercel, o actriţă cu un talent şi o energie debordante. Un destin uluitor, din care n-au lipsit suferinţa, războiul, dragostea… şi mai ales puterea de a merge întotdeauna mai departe. Cu eleganţă, credinţă şi înţelepciune.

„Am renunţat să mă lupt cu timpul. Îl accept şi-l accept ca pe timpul meu, şi nu e deloc greu să mă-ntorc în trecut tocmai pentru că .am trăit frumos, cu tot răul care mi s-a întâmplat de-a lungul vieţii. Parcă e mai important frumosul care mi s-a întâmplat cu toţi oamenii mai puţin omenoşi cu mine, tot mi se pare că cel mai adesea am întâlnit oameni buni şi oameni frumoşi”, spune actriţa.

Scena a fost şi este viaţa ei. Acolo şi-a purtat peste ani bucuriile, speranţele şi amintirile. S-a născut în vreme de război şi a simţit încă de mică teama şi gustul amar al nedreptăţilor: „Parcă îmi aduc aminte că simţeam îngrijorarea mamei mele, a tatălui meu, a surorii mele mai mari. Începuse foametea. Au urmat nişte ani…

Continuarea Aici

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.