Țările exotice- Noile destinații de studiu pentru viitorii studenți

Elevii au alte perspective privind studiatul în afara țării. Până anul trecut aceștia se băteau pe locurile universităților din Marea Britanie, iar acum au alte opțiuni și anume țările exotice. Dubai sau Arabia Saudită sunt doardouă dintre destinațiile de studiu dorite acum de elevi. Nu vor să ajungă acolo doar pentru un simplu loc, ci pentru domeniul de studiu. În acest moment tinerii se bazează pe turism având în vedere că tehnologia și afacerile nu mai sunt în topul domeniilor preferate.

Un exemplu îl întâlnim la Școala Centrală București. Alessia care este clasa a 11 a, își dorește să studieze la Lausanne, o școală hotelieră. Ideea i-a fost oferită drept model de către sora acesteia care conduce un lanț de cluburi scumpe din Capitală.

„M-am gandit sa fac ceva ce chiar imi place, salariul o sa vina pe parcurs, cand voi creste si voi sti cu ce se mananca aceste lucruri”, a declarat eleva

Mai nou, foarte mulți tineri nu mai aleg să studieze prin Europa ci deja vor să ajungă mai departe de atât. Își doresc să ajungă să cunoască oameni importanți și bogați ai lumii și să lucreze în locații și hoteluri de lux. Topul acestor țări este Arabia Saudită, Dubai și Abu Dhabi.

Să nu uităm de visul american pe care toți tinerii îl au și speră să se îndeplinească.

„New York University are două campusuri secundare, unul in Shanghai si unul în Abu Dhabi. Le poate da bursa completă, masa, casa, bani de buzunar, tot. 80 de mii pe an” a spus un consultant în educație.

Pentru a ajunge să studieze în America, tinerii trebuie să se pregătească foarte bine cu câteva recomandări, scrisori de intenție, o certificare în limba străină și mai ales nota foarte bună în bac. Abia apoi aceștia se pot pregăti pentru un eventual interviu sau admitere.

Anul trecut, aproximativ 35 de mii de români tineri au plecat pentru a studia în străinătate. În țările din partea de nord a Europei învățământul este gratuit, iar în țări precum Germania, Franța sau Olanda, taxa școlară este de aproximativ 2.000 euro pe an.

Sursa: observator.tv

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.