Percheziţii în Sebeş la persoane bănuite de nerespectarea normelor în privinţa regimul deşeurilor şi protecţia mediului

Miercuri dimineaţă, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, efectuează, 12 percheziţii, în municipiul Sebeş, la persoane suspectate că nu ar fi respectat normele legale privind regimul deşeurilor şi protecţia mediului.

Din verificări reiese că mai multe persoane ar fi dezmembrat autovehicule, fără a deţine autorizaţie, iar deşeurile rezultate le-ar fi ars, poluând mediul înconjurător, menţionează IPJ Alba.

De asemenea, sunt efectuate verificări şi la 10 agenţi economici, specializaţi în colectarea deşeurilor feroase şi neferoase.

La cercetări participă poliţişti şi jandarmi din Alba, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba, Registrului Auto Român Alba, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Alba, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” Alba şi Poliţiei Locale Sebeş.

Sursa: News24.ro.

Continuarea Aici

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.