Alimente care pot cauza migrene

Cu siguranță nu te-ai fi așteptat ca unele alimente să aibă asemenea efecte negative asupra organismului tău.
Dacă te confrunți în mod regulat cu migrene, cu siguranță ai încercat de multe ori să descoperi ce ar fi putut să le declanșeze. Este un lucru cunoscut că printre alimentele vinovate de declanșarea migrenelor se numără vinul, berea sau cofeina, însă noi cercetări au scos la iveală alte alimente care le-ar putea cauza.

– Nu trebuie să te abții complet de la pâine sau să alegi variantele fără gluten. Se pare că produsul vinovat de provocarea migrenelor este pâinea proaspăt scoasă din cuptor. Acest lucru se aplică, din păcat, și altor produse care sunt realizate cu drojdie, precum covrigi sau gogoși. Cea mai bună soluție pentru a nu te lipsi de aceste tentații culinare este de a nu le mai consuma atunci când sunt proaspăt scoase din cuptor, ci să le lași o anumită perioadă pentru a se răci.

-Banane și avocado par a fi extrem de benefice pentru organismul nostru așa încât poate părea ciudat faptul că le găsești pe o listă neagră, ca alimente care pot provoca migrene și dureri de cap. Dar cea mai bună strategie este de a le evita atunci când sunt foarte coapte și pe punctul de a-și schimba culoarea deoarece acela este momentul în care crește nivelul de tiramină, un aminoacid cunoscut pentru faptul că poate cauza migrene.

-Chiar si unele citrice pot cauza migrene fie ca le consumi ca atare sau sub forma de suc. Un pahar de suc de portocale îți poate cauza o migrenă îngrozitoare, în timp ce câteva felii de portocală nu te vor deranja sub nicio formă. Totul depinde de cantitatea de acid citric pe care o consumi și în ce interval de timp.
-Roșiile reprezintă unele dintre alimentele care conțin în mod natural glutamat, așa că sucul proaspăt de roșii poate cauza cu ușurință migrene. Ai putea încerca să reduci consumul pentru a descoperi dacă aceasta este cauza durerilor tale de cap.

-Este foarte ciudat că ceapa verde poate cauza migrene, însă pentru unele persoane ceapa gătită nu va avea cu siguranță acest efect. O soluție ar fi să înlocuiești complet ceapa cu hașmă, numită și șalotă, eșalot sau ceapă franțuzească.

sursa elle.ro

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.