Poluarea – o cauză a declanșării depresiei

Cu toții știm faptul că mediul poluat ne influențează în mod negativ sănătatea. Cu toate acestea, nu ne-am gândit că din cauza aerului plin de noxe putem ajunge lejer la depresie. Este rezultatul unei cercetări realizate în Statele Unite ale Americii și în Danemarca pe câteva milioane de oameni.

Cu toate că studiul a provocat controverse în lumea medicală, psihiatrii din România nu dau la o parte această probabilitate prin care sănătatea oamenilor poate fi afectată. În Iași, de exemplu, cel mai poluat oraș al României, numărul pacienților diagnosticați în fiecare an cu depresie, a crescut la câteva mii.

„Suntem ceea ce respirăm” – este o teorie confirmată de cercetătorii americani și danezi, ce pun în prin plan legătura dintre depresie cu gradul de poluare.

„Sunt studii care arata ca poluarea are anumite influente asupra organismului si nu numai asupra afectiunilor pulmonare, ci si asupra altor structuri din organismul omului ”, a declarat Petronela Nechita, medic primar psihiatru.

De exemplu, sistemul nervos central. Studiile au arătat că, în mediile poluate, incidența tulburărilor bipolare a crescut cu 27%, în vreme ce cazurile de depresie cu 6%. Este un lucru pe care îl presimțeau și medicii din Iași, cel mai poluat oraș din România.

Aici, din ce în ce mai mulți pacienți ajung la Psihiatrie. Anul trecut au fost circa cinci mii. Și de asemenea și tot mai mulți copii.

Ca să își poată proteja populația,…

Continuarea Aici

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.