Se împlineşte un an de la anunţul primului deces de către autorităţile chineze din cauza unui virus necunoscut

Luni 11 ianuarie, la împlinirea unui an de la primul deces anunţat oficial de către autorităţile chineze din cauza unui virus misterios, a trecut neobservată  la Wuhan, în timp ce China încearcă să-şi schimbe imaginea de epicentru al COVID-19, comentează France Presse.

Astfel, la 11 ianuarie 2020, China a anunţat primul deces cauzat de un virus necunoscut pe care îl înregistrase cu două zile înainte în Wuhan, oraş cu 11 milioane de locuitori.

În contextul deceselor, la Wuhan, ca şi în alte zone din China, pandemia a fost, în mare măsură luată sub control în primăvara trecută, iar bilanţul de decese rămânea oficial la nivelul de 4.634 de morţi la mijlocul lunii mai.

Iar în 23 ianuarie 2020,  acest oraş din centrul ţării a fost primul plasat în carantină, însă astăzi locuitorii acestui oraş şi-au continuat în mod obişnuit activităţile, în timp ce mass-media regimului comunist au trecut sub tăcere evenimentul, notează AFP.

Astfel, „Wuhan este cel mai sigur oraş din China şi chiar din lume acum”, susţine Xiong Liansheng, în vârsta de 60 de ani, într-un parc unde pensionarii dansează sau îşi fac exerciţiile de dimineaţă, unii cu măşti pe faţă.

 

Foto: (C) ROMAN PILIPEY/EPA

„Locuitorii sunt foarte conştienţi de măsurile preventive. Chiar şi nepotul meu poartă o mască când iese din casă şi are numai doi ani”, adaugă Xiong.

În acest sens China a fost criticată pentru reacţia sa iniţială la…

Continuarea Aici

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.