Trei motive pentru a încheia o asigurare de sănătate în 2020

Cu siguranță că pe lista priorităților tale se află, și în acest an, propria sănătate, dar și grija pentru sănătatea celor apropiați. Suntem bine și ne putem face planuri de durată atunci când suntem sănătoși – atât noi, cât și cei din familia noastră.

Te-ai gândit însă și la o serie de acțiuni concrete pentru sănătatea ta? Ai putea să începi prin a avea mai multă grijă de tine în acest an. Să mănânci sănătos, să începi sau să continui un program de exerciții fizice, să respecți perioadele de odihnă și să eviți stresul.

În plus față de toate acestea, o asigurare privată de sănătate îți va oferi posibilitatea de a te trata în cele mai bune condiții, revenind rapid la starea de bine pe care ne-o dorim atunci când apare o afecțiune.

Știm cu toții cât de greu este să te tratezi în sistemul public de sănătate… Dar nu trebuie să fie așa.

Încheind o asigurare medicală de sănătate, beneficiezi de tratament specializat și de susținere profesionială până în momentul în care ești din nou bine, în cele mai bune clinici din țară și chiar străinătate.

Ai mai jos câteva motive pentru a încheia în acest an o asigurare de sănătate:

  • Ai acces la o gamă largă de servicii medicale, fără a fi preocupat de costurile asociate

Uneori, ai nevoie de mai mulți medici și mai multe consultații pentru a diagnostica și trata o afecțiune. Odată ce ai încheiat o asigurare de sănătate privată, toate costurile vor fi acoperite prin intermediul acesteia. Tu te vei putea concentra exclusiv asupra respectării programărilor și urmării tratamentelor recomandate, pentru a te însănătoși.

În ceea ce privește costurile asigurărilor, acestea vor varia în funcție de tipul de asigurare ales, dar și de vârsta persoanei sau persoanelor asigurate. La Signal Iduna, de exemplu, costurile se situează între 600 și 3000 de lei pe an – în funcție de acoperiri și vârstă.

  • Beneficiezi de suport specializat pentru identificarea celor mai bune alternative pentru tine

Poate ți s-a întâmplat și ție să ai o perioadă în care nu te simți foarte bine, dar să nu știi exact unde să mergi, cum să procedezi, cărui medic să te adresezi? Atunci când închei o asigurare de sănătate privată, este suficient să dai un telefon la Call Center-ul asigurătorului și beneficiezi de suport pentru a alege cele mai bune alternative.

Dacă închei una dintre asigurările de sănătate de la Signal Iduna, de exemplu – indiferent dacă optezi pentru Vital Care, Take Care sau pentru asigurarea de sănătate completă 360 Care, ai suport 24 de ore din 24. Este suficient să suni la numărul primit pentru suport specializat în vederea accesării serviciilor medicale de care ai nevoie.

Te poți concentra, așadar, pe tine și pe starea ta de bine, beneficiind de suport personalizat pe toată perioada tratamentului și de spitalizare.

  • Poți beneficia de cele mai bune tratamente, la cele mai bune clinici – chiar și din străinătate

Ne simțim mai în siguranță știind că, dacă neprevăzutul apare, putem beneficia de cele mai bune tratamente existente, chiar și la clinici din străinătate. Acest lucru este posibil atunci când închei o asigurare de sănătate privată – așa cum este asigurarea de sănătate pentru boli grave Vital Care, de la Signal Iduna.

Prin aceasta, ai acces la servicii medicale extinse pentru tratamentul cancerului – inclusiv a doua opinie medicală, tratamentele psihologice sau chirurgia reconstructivă. Asigurarea îți permite să beneficiezi de servicii medicale atât în clinici medicale din România, cat în clinici din Uniunea Europeană si Turcia.

Alege așadar să îți știi familia în siguranță și în 2020! O asigurare de sănătate privată îți va oferi liniștea că veți fi cu toții bine, chiar și în situații neprevăzute.

Atunci când știi că întreaga familie este protejată, poți sta liniștit și te poți concentra asupra planurilor tale îndrăznețe din acest an.

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.