Unitățile medicale, aprovizionate cu echipamente medicale. UE sprijină statele europene în lupta cu coronavirus

Parlamentul European (PE) lucrează cu statele membre pentru a fi siguri că Uniunea Europeană poate achiziționa ventilatoare, măști dar și alte echipamente medicale pentru a fi puse la dispoziția spitalelor din întreaga Uniune, a anunțat luni PE în cadrul unui comunicat postat pe site-ul său.

În urmă cu o săptămână, Comisia Europeană a realizat un sistem de colectare a echipamentelor medicale (prin intermediul rescEU), astfel încât livrările necesare pentru combaterea COVID-19 să poată ajunge cât mai repede la statele membre care se confruntă cu o lipsă acută de echipamente. Aceste echipamente sunt necesare pentru a trata pacienții infectați, pentru a proteja personalul sanitar și pentru a ajuta la limitarea răspândirii virusului, conform agerpres.ro.

Secțiunile de terapie intensivă vor avea echipamente medicale

Parlamentul European colaborează cu statele membre pentru a aproba rapid 40 din 50 milioane de euro pentru echipamente medicale de terapie intensivă, cum ar fi ventilatoarele și echipamentele individuale de protecție, cum ar fi măștile reutilizabile.

În plus, statele membre se unesc pentru a obține acordul de achiziții publice comune pentru a achiziționa echipamente individuale de protecție, ventilatoare ce susțin funcția respiratorie dar și articole extrem de necesare pentru testarea coronavirusului. Colaborarea în această direcție le va putea oferi o poziție mai puternică pe piața mondială.

„Săptămâna…

Continuarea Aici

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.