Grecia și povestea trenurilor sale surprinzător de rapide

Grecia este celebra pentru multe lucruri dar nu și pentru trenuri, ceva normal dacă ne gândim la relieful muntos și insular ce nu ”invită” la construcția de cai ferate. Compania feroviară ,atunci când țară a fost la un pas de faliment,avea datorii uriașe și a fost restructurată dur.

Însă în ultimii ani s-a reușit o privatizare, s-a modernizat principalul coridor feroviar și au fost aduse trenuri ce pot atinge 250 km/ora.

Prima cale ferată din Grecia a fost dată în folosință în anul 1869 și avea doar 10 km, între Atena și portul Pireu. Construcția liniei principale din Grecia – Salonic – Atena a fost complicată și încă de la primele propuneri de realizare, de prin 1885, până la primul tren care a străbătut-o, au trecut peste 30 de ani.

 În anii 20′ pleca din Grecia un tren direct către Paris – Simplon Orient Express – via Belgrad, Ljubljana (Laibach, pe atunci), Trieste, Veneția, Milano și Lausanne, dar existau și vagoane directe către Berlin, Istanbul și București. În anii 20′ cei peste 550 km dintre Atena și Gevgeljia (acum în Macedonia de Nord) erau parcurși în 13 ore.

În 1965 trenurile făceau 10 ore și jumătate între Atena și Salonic, iar Hellas Express făcea 26 de ore de la Belgrad la Atena (1.200 km). Cel mai cunoscut tren expres internațional cu punct terminus în Grecia era Akropolis, pe ruta Atena – Munchen via Skopje – Belgrad – Ljublijana – Salzburg. Călătoria dura 38 de ore.

Cei 500 de km dintre Atena și Salonic, în prezant, sunt parcurși în 5 ore și 10 minute de către cel mai rapid Inter City, iar cea mai rapoda porțiune este cea de 169 km dintre Larisa și Salonic, parcursă în doar 81 de minute, iar acum 10 ani cel mai rapid tren făcea 69 de minute intre cele două orașe.

În afară de magistrala nord-sud Salonic – Atena, în Grecia mai există o singură mare magistrală, cea care rulează de la vest la est, din Salonic până la Dikea. Sunt doar câteva trenuri pe zi, iar cei 611 km sunt parcurși în nouă ore.

La final de ianuarie, Grecia a sărbătorit un moment istoric pentru rețeaua să feroviară, fiindcă după două decenii de lucrări cu buget de 1,8 miliarde euro s-a terminat modernizarea coridorului Atena – Salonic, cel mai important al țării. A fost electrificată pe tot parcursul, s-a instalat linie dublă și este în curs de implementare și sistemul de gestiune a traficului ETSC-1.

Una dintre lucrările complicate a fost terminată anul trecut: un tunel de 9 km care a devenit cel mai lung tunel feroviar din Balcani. La tunelul numit Kallidromo s-a lucrat 16 ani.

Organismele internaționale au condiționat acordarea pachetului financiar de restructurări dure la compania feroviară de stat – concedieri, dar și închiderea unor linii neprofitabile, mai ales în regiunea Peloponez. Datele Comisiei Europene arată că lungimea rețelei feroviare din Grecia a scăzut cu 12% între 2011 și 2016, cel mai mare procent dintre toate țările UE.

Dacă totul va merge bine, timpii de parcurs vor scădea cu peste 30%, de la 310 minute, la 200 de minute. La trenurile IC biletul costă 55 de euro la clasa 1 și 45 de euro la Clasa 2. La singurul tren Regio prețurile sunt cu 20 de euro mai mici.

La fel că în România, și în Grecia au decăzut legăturile feroviare internaționale, ele limitându-se la legături de graniță cu Serbia, Bulgaria și Macedonia, Vara există și un tren Salonic – Sofia – București care însă face mult; 19 ore, în condițiile în care cu mașina poate fi făcut în 9-10 ore. În 2017 se vorbea și de introducerea unui vagon pentru transportul mașinilor, însă totul a rămas la stadiul de propunere.

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.