SALAD BOX, afacerea pornită din Cluj și ajunsă pe trei continente

O simplă salată, multiplicată până la vânzări de 26 de milioane de euro.

Este rețeta pe care a urmat-o un antreprenor din Cluj, care nu a inventat roată, a împrumutat o idee și a perfecționat-o și a ajuns la un lanț de restaurante în plină extindere.

”- Tată este bugetar şi mama este casnică. Provin dintr-o familie de aici, din Cluj, cu trei copii. Mai am un frate cu 5 ani mai mic şi o soră cu 15 ani mai mică decât mine. Cu părinţi minunaţi, care au investit în noi principii şi valori.  Mama mea, după ce a lucrat în sistemul medical, când eram noi mici, a preferat să rămână cu noi acasă să ne crească şi să ne dezvolte,”ne spune Dan Isai, antreprenor

Călătoriile prin lume i-au deschis noi orizonturi ce l-au impulsionat că împreună cu un prieten din copilărie să îşi dorească să deschidă în România o afacere.

Afacerea pornită în 2008 a întâmpinat rapid dificultăţile crizei economice din 2009.

– Aveam probleme mari cu plata facturilor, clienţii nu plăteau şi am zis că mă apuc de un business care să îmi aducă cash la sfârşitul zilei. Ideea mare de salate am luat-o din Australia. Acolo am văzut-o că produs principal, dar a trebuit schimbată şi adaptată, pentru a putea fi aplicată în România.

– Toţi colegii mei de la facultate mâncau shaorma, nimeni nu mânca salate. Românii preferă mai multă carne, mănâncă carne şi între mesele principale. Aveam prieteni care făceau restaurante la momentul respectiv şi spuneau, măi tu eşti nebun, nu ai cum să faci bani din asta.

În anul 2012 a deschis prima locație, în orasil natal Cluj, iar mai târziu s-a asociat cu un cunoscut .

Daniel Lar – investitor: Ce m-a atras a fost relaţia cu Dani pe care îl ştiam de mai mult timp şi pentru că aveam încredere în el şi mi s-a părut ideea interesantă. Investiţia a fost una foarte mică, una de 15 mii de euro.

Dan Isai – antreprenor: Startul a fost chiar aici unde ne aflăm (în mall – n.r.), dar spaţiul era mult mai mic.  Am deschis aici un spaţiu de 9-10 mp, cu patru angajaţi, din care soţia şi fratele meu cu soţia.

David Isai – director de dezvoltare: Am fost primul lui angajat. M-a angajat în stand pe mine şi prietenă de atunci, soţia de acum. Făceam lucruri că pentru fratele meu mai mare.

Bogdan Curuţiu – responsabil resurse umane: Salad Box este un concept românesc ce în momentul acesta se francizează nu doar în Europa, dar şi în America.  Fiecare franciză este un ambasador al nostru. Iar ăsta e un lucru fantastic, te duci acasă la ține.

Brandul românesc a ajuns într-un timp record deja în top 3 fast food-uri din România şi are toate atu-urile să devină un jucător feroce în restul lumii.

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.