Sfaturi care te vor ajuta să devii mai productiv

Productivitatea este unul dintre principalele elemente care te împing către o carieră de succes. Iar productivitatea și zona de confort nu se împacă una cu cealaltă, iar acesta este un lucru pe care mulți dintre cei aflați atât în postura de angajați cât și de antreprenori nu reușesc să îl înțeleagă.

Căutarea scuzelor și îmbrățișarea diverselor influențe care îi distrag de la îndeletnicirile zilnice erodează puțin câte puțin șansele unei cariere de succes.

Ce te împiedică să fii cât mai productiv? Obișnuința de a-ți verifica cât mai des profilul de Facebook sau discuțiile interminabile cu colegii de birou ? Nu ești îndeajuns de ordonat încât să îți planifici atribuțiile în așa fel încât să le respecți? Nu te poți concentra la locul de muncă?, Încearcă să îți programezi timpul în așa fel încât la finalul zilei să poți pleca acasă cu gândul că ai avut o zi reușită.

Îți poți împărți atribuțile cele mai importante în prima parte a zilei, în cazul în care consideri că atunci ești mai productiv. Aloca-ți dinainte timp pentru fiecare activitate în parte și încearcă să elimini obiceiul pauzelor lungi și dese. Dacă simți că o anumită atribuție te compleșește, îndreaptă-ți atenția către ceva mai simplu de făcut și revino atunci când te simți mai relaxat.

În momentul în care ai ajuns la birou trebuie să ai deja setat un program privind ziua respectivă. Ordonează-ți proiectele la care vrei să lucrezi în funcție de termenul de livrare al acestora. Și încearcă să stai departe de stilul de lucru haotic, care de cele mai multe ore te aduce în situația în care ai făcut câte puțin din toate, dar nu ai reușit să livrezi nimic concret care să aducă plusvaloare business-ului.

Pune-ți un termen de livrare a proiectelor cât mai ambițios și încearcă să îl respecți. Fii cât mai concentrat pe atribuțiile tale și încearcă să nu ajungi în zona de confort, influențat de faptul că mai ai un anumit număr de zile până la livrarea proiectelor, suficient încât să îți permiți cât mai multe pauze.

După ce ai reușit să scapi de activitățile care îți distrăgeau atenția și nu te lăsau să te concentrezi, ți-ai setat un sistem care să îți crească productivitatea, iar prioritizarea proiecteleor și setarea termenlor limită a devenit o rutină zilnică, este timpul să îți monitorizezi rezultatele. Acest proces îți va oferi mai multă încredere în tine, odată ce vei observa progresele făcute.

Însă, nu te limita la ați observa progresul pe care îl faci și încearcă să îți îmbunătățești strategia astfel încât să îți crești productivitatea. Găsește noi metode prin care să te motivezi și nu te împotmoli într-un singur plan, deoarece riști să transformi tot procesul într-unul monoton.

sursa wall-street.ro

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.